D-l Goe...
Birjarul porneşte,ajungând după un timp la destinaţia dorită...
Goe coboară împreună cu damele de care este însoţit, îndreptandu-se spre paradă...
Ajunşi, încep a se strecura prin marea de mulţime pentru a ajunge cât mai în faţa,dar Goe...Goe, uluit de tot ce se întampla în jurul lui, a mări pasul pierzându-se în mulţime...
Cucoanele nu observară din prima dispariţia puiului de mariner (cum îi plăcea să i se spună), dar când or afla...Ferite-ar Domnul să fii prin preajmă!
-Miţo! Miţo! Mamiţo! A pierit puişorul!... A fost răpit...Miţo, ţine-mă că leşin, mor...!!!Strigaţi poliţia! Să vina poliţia! ..., începură toate a se impacienta, gesticulând, împingându-se prin mulţimea nedumerită.
Văzând larma provocată, ofiţerul interveni pentru a linişti damele. Acestea, panicate reusesc să povestească ofiţerului cele întâmplate printre sughiţuri şi hohote de plâns.
Pe Goe nu-l preocupau aceste lucruri...ci mai degrabă fata boierului " X", ce parcă plutea la braţul ofiţerului de roşiori ce se arăta mândru purtând chipiul ce-i venea ca turnat, mândru de asemenea că se afla în fruntea marşului.
Puişorul nostru avu un sentiment ciudat...picioruşele i se înmuiară ...fiorul dragostei îl străbatu pentru prima oară inimioara ce bătea cu viteza luminii. Nu mai conta că domnişoara era înca o dată cât el...mai mai că era gelos pe bravul ofiţer ...şi de aici luă naştere dorinţa nestăvilită de a ajunge ofiţer de roşiori.
Cât despre cele trei cucoane, nu se liniştiră până ce nu-l găsiră pe amorezul Goe.
Mam'mare, copleşită de situaţia aflată, se închină şi-şi aprinse o ţigara...după "bunu''-i obicei, după care scuipă pe puişor, fericită, nevoie mare să ia parte la un aşa eveiment...Şi ce eveniment!...nu mai conta nicio paradă... Mamiţa se emoţionă şi ea până la lacrimi.
Goe era de nerecunoscut...: sensibil, politicos, romantic, cu mintea-i zburând la domniţa ce zâmbea necontenit, aruncând priviri galeşe, puiul imita parcă pe marii dramaturgi...cum spuneam, aruncandu-i priviri golase tanarului domn din spatele lui Goe, acesta, nestiind nimic despre existenta lui.
Soarele se grăbi a apune şi iată că veni şi timpul plecării. Goe, sfâşiat parcă de aceasta veste, urcă în trăsura ce avea să-i conducă la gară, cu capul plecat.
-Mă aşteptam la orice din partea lui, dar la asta nu! zise mamiţa... amintindu-şi parcă de propria-i tinereţe...
-Măcar anul asta vom şti de ce va rămâne repetent!...
-Miţo...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu